• Cum funcționează cultura

Cultura de organizație are impact direct în eficacitatea unei organizații. Înțelegerea relației de cauzalitate dintre cum se întâmplă lucrurile într-o organizație și de ce se întâmplă așa vom putea proiecta și obține schimbări de impact, cu efecte benefice pe termen lung.



Majoritatea cercetărilor în domeniul dezvoltării de organizație au identificat și demonstrat existența unei legături puternice între cultura unei organizații și performanța ei. În peste 30 de ani, Human Synergistics a cercetat sistematic cum se realizează această legătură și a dezvoltat o metodologie pragmatică de identificare a relației de cauzalitate dintre cultura unei organizații și eficacitate, ca parte din performanța totală.

Modelul măsoară eficacitatea unei organizații prin 12 parametri la nivel individual, de grup și de organizație. Filosofia noastră este că acești parametri sunt în foarte mare măsură influențați de gradul în care sunt satisfacute așteptările oamenilor de către realitatea din organizație.

Din acest motiv ei sunt definiți în model drept CONSECINȚE ale culturii de organizație. De exemplu, cultura este asociată cu satisfacția, motivația și stresul la nivel individual; cu munca în echipă și coordonarea între departamente la nivel de grup; cu calitatea produselor /serviciilor și adaptarea externă la nivel organizațional.
Conceptul cu care măsurăm așteptările oamenilor se numește CULTURĂ‚ IDEALĂ‚, iar cel cu care măsurăm cum se întâmplă lucrurile în realitate în organizații se numește CULTURĂ‚ CURENTĂ‚.

Cultura de organizație este însă un fenomen profund. Ea poate fi măsurată și observată dar nu se poate conduce direct, pentru că nu este determinată de afirmații ci de acțiuni și de felul în care organizația este condusă. Din cercetare am identificat 31 de factori care țin de toate laturile conducerii organizației și care au impact direct în crearea culturii organizației, pe care i-am denumit FACTORI CAUZALI.

Cercetarea din România adresează toate dimensiunile acestui model, iar datele concrete din cercetare se regăsesc în acest raport.

Print